Un bărbat de 55 de ani, din Agigea, este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă și evaziune fiscală.
- Publicitate -
Oamenii legii au efectuat, joi, trei percheziții domiciliare, la sediul unei societăți comerciale din comuna Agigea, precum și la domiciliile a două persoane, una din Agigea și alta din Constanța. În urma perchezițiilor, la sediul firmei au fost descoperite 110 pachete cu țigări, netimbrate, dar și mai multe documente contabile primare (facturi și chitanțe fiscale), care nu erau înregistrate în evidența contabilă a societății.
În urma anchetei efectuate de polițiștii de la Secția 1 Rurală Constanța, în partea din spate a imobilului a fost identificat un depozit frigorific, în stare de funcționare, iar în interiorul acestuia erau depozitate aproximativ 200 de cutii din carton, ce conțineau fiecare dintre acestea 50 de pungi cu fructe natural congelate, în greutate de 100 de grame fiecare, al căror termen de valabilitate expirase în luna decembrie 2010. Având în vedere acest aspect, a fost chemați la fața locului a polițiștilor din cadrul Serviviului de Investigare a Fraudelor, Garda Financiară, Direcția Sanitar Veterinară și OPC.
În urma verificărilor efectuate, societatea în cauză a fost sancționată de Garda Financiară Constanța cu suma de 8.000 de lei și închiderea acesteia pe o perioadă de trei luni. În ceea ce privește marfa din depozit, aceasta a fost sigilată până la clarificarea situației.
Administratorul firmei, Vasile Cucu, de 55 de ani, din Agigea, s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă și evaziune fiscală.