Două percheziții au loc, sâmbătă, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și la locuința unui cadru didactic, după ce acesta ar fi fost prins în flagrant, în timpul examenelor de restanță, când lua mită de la studenți pentru a-i promova.
- Publicitate -
Surse judiciare au declarat că două percheziții au loc, sâmbătă, în biroul unui cadru didactic de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și la locuința acestuia, după o acțiune de flagrant in timpul căreia profesorul ar fi primit 450 de euro mită de la mai mulți studenți pentru a-i trece examenele din sesiunea de restanțe, citate de realitatea.net
Aceleaiși surse susțin că profesorul a fost prins în flagrant chiar în timpul examenelor de restanță.
Studenții i-ar fi dat acestuia câte 50 de euro pentru a promova examenul.
Perchezițiile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Rectorul UTCN, Vasile Țopa, a declarat, pentru Mediafax, că după ce se vor primi informații oficiale se vor lua măsurile legale.