Polițiștii sub coordonarea unor procurori din cadrul Parchetului General au descins, astăzi, la patru adrese din București și Târgu Jiu, într-un dosar privind corupția în mediul universitar.
- Publicitate -
"Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză penală față de un cadru didactic universitar și studenți sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență și abuz în serviciu, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iulie - septembrie a.c., acesta ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita obținerea unor rezultate favorabile la examenul de licență, precum și a le furniza lucrări de licență gata elaborate", se arată în comunicatul Parchetului General.
În cursul după-amiezii, după percheziții, au fost duși la audieri cadre didactice și studenți de la Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, dar și de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, potrivit Digi24. Printre cei duși la audieri se numără și Monica Bîcă, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport de la Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu.