Duminică, 07 Iunie 2026

PERICOL! Piese falsificate din sistemul de frânare au ajuns pe camioane și autobuze

de Cuget Liber Marţi, 18 August 2015 170 < 1 min citire
PERICOL! Piese falsificate din sistemul de frânare au ajuns pe camioane și autobuze
Inspectorii Registrului Auto Român au depistat, într-un depozit de la marginea Capitalei, mii de ferodouri neomologate, acestea fiind principalele elemente din sistemul de frânare. Din păcate, o bună parte se află deja pe camioane și autobuze, scrie ziarulring.ro
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au identificat, într-un depozit din București, 2.000 de ferodouri utilizate în sistemul de frânare al camioanelor și autobuzelor. Componentele nu erau omologate internațional în conformitate cu regulamentele europene, fiind interzise de la vânzare și utilizare în toate țările UE. Produsele au fost oprite definitiv de la comercializare, distrugerea lor urmând a se efectua în termen de 30 de zile sub stricta supraveghere a inspectorilor RAR.
"Ferodoul intră primul în impact cu discul de frânare, este deci elementul principal care participă la frânare. Piesele nu erau omologate în nicio țară. Noi am oprit vânzarea lor, nu le-am confiscat, pentru că nu avem în atribuții așa ceva. Nu putem ști câte au ajuns deja pe piață și unde sunt, probabil s-au vândut la negru. Este destul de grav că au ajuns asemenea piese pe piața noastră, având în vedere că este vorba despre sistemul de frânare", a declarat George Dincă, director general RAR, pentru ziarulring.ro.
Taguri
Articolul anterior Athletic Bilbao a cucerit Supercupa Spaniei
Articolul următor Cod galben de ploi torențiale și furtuni, prelungit pentru 32 de județe

Comentează știrea

RAR
18 august 2015
Placute de frina

Cred ca directorul RAR sigur e numit politic....daca era de meserie stia ca ferodoul este un compus interzis.....metalazbest.....iar piesele respective...sunt de fapt placutele de frinare......

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei