Polițiștii de frontieră constănțeni au capturat, ieri dimineață, un pescador sub pavilion bulgăresc, prins la braconat în largul coastei Mării Negre, în apropiere de Mangalia. Mai exact, acesta se afla la 20 de mile de zona de sud a litoralului, iar o navă a Poliției de Frontieră a condus vasul spre port, unde a fost controlat.
- Publicitate -
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră, Fabian Bădilă, prezența pescadorului în apele Mării Negre a fost semnalată de Sistemul Complex de Observare Supraveghere și Control al Traficului de la Marea Neagră - SCOMAR, în jurul orei 06.00.
Conform declarației purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, comisar șef Adrian Burcea "în apă, în zona în care au fost prinși, s-a mai găsit o altă plasă pentru pescuit, de 30 de metri ,care avea 12 calcani".
Pescadorul bulgăresc a fost dus către Mangalia, unde o echipa mixtă, formată din reprezentanți ai Căpităniei Portului Mangalia, IJPF Constanța și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură va efectua o inspecție la bord.
"Cei 10 membri de echipaj sunt cercetați pentru pescuit fără documente legale și se vor face verificări privind pătrunderea fără drept în apele teritoriale românești", a mai spus comisarul șef Adrian Burcea
Potrivit oficialilor Poliției de Frontieră, pescadorul a fost reperat în jurul orei 6.00, la 20 de mile depărare de localita-tea constănțeană 2 Mai. Una dintre navele românești de patrulare a interceptat pescadorul și ulterior polițiștii de frontieră au urcat la bordul acestuia, unde au găsit mai multe plase de pescuit și mai multe kilograme de pește, specia calcan.