Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în comun cu lucrători din cadrul A.R.B.D.D. au scos din zona strict protejată a lacului Litvin din Delta Dunării, peste 1.500 de metri plase cu 76 de kilograme de pește. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.
- Publicitate -
În seara zilei de 16.01.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în cooperare cu lucrători din cadrul A.R.B.D.D. au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care, în zona strict protejată a lacului Litvin, au descoperit în apă mai multe plase cu captură de pește.
În cadrul verificărilor suplimentare s-a constatat faptul că lungimea plasei din fir textil este 1.090 de metri, lungimea plasei mono-filament este de 490 metri. Plasele descoperite conţineau 76 de kilograme peşte, specia caras.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.