Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" se mândrește cu voluntarii săi. Zilele acestea 135 de voluntari au absolvit cursul de prim ajutor de bază în cadrul programului "Salvator din pasiune". Dintre aceștia, cinci sunt voluntari paramedici și șase au parcurs modulul de formare profesională pentru a putea participa la misiunile Inspectoratului Județean.
Din anul 2016 și până în prezent ei au participat la numeroase misiuni specifice alături de forțele profesioniste însumând peste 18.000 de ore de voluntariat. În plus, ei au participat la peste 570 de intervenții SMURD, la activități desfășurate pe perioada sezonului estival 2019, la exerciții cu forțe și mijloace in teren, la activități de informare preventivă susținând lecții deschise în unitățile de învățământ.