Ministerul Afacerilor Interne (MAI) mobilizează unul dintre cele mai ample dispozitive de ordine publică și intervenție din această vară pentru desfășurarea în siguranță a festivalului „Beach, Please!”, care începe de astăzi, 8 iulie, la Costinești și unde sunt așteptați să se adune peste 150.000 de participanți, dintre care aproximativ 30.000 sunt din străinătate.
- Publicitate -
Autoritățile constănțene au anunțat că misiunile vor fi desfășurate în sistem integrat, implicând jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri, specialiști în combaterea traficului de persoane și alte structuri ale MAI, care vor acționa atât în interiorul și în proximitatea festivalului, cât și pe principalele căi de acces către Costinești.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, sprijinită de echipaje din Bacău și de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, va avea responsabilitatea menținerii ordinii publice pe durata celor cinci zile ale evenimentului.
La punctele de acces, jandarmii vor efectua controale pirotehnice și antiteroriste, iar echipe însoțite de câini de serviciu special antrenați vor desfășura verificări pentru depistarea persoanelor care dețin substanțe interzise.
Cu ce obiecte nu se poate intra în festival
Participanții nu vor putea intra în perimetrul festivalului cu arme, obiecte contondente sau tăietoare, materiale inflamabile, articole pirotehnice ori alte obiecte care pot pune în pericol siguranța publică. Accesul se va face exclusiv pe baza brățărilor electronice și a unui act de identitate, după verificarea persoanelor și a bagajelor.
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a anunțat suplimentarea efectivelor din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale și prevenirea criminalității.
O atenție deosebită va fi acordată traficului rutier, în special pe DN39, principala arteră care face legătura cu Costinești. Polițiștii rutieri vor dirija circulația pentru fluidizarea traficului și vor desfășura controale pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” va asigura dispozitivul de intervenție medicală și de stingere a incendiilor, dimensionat în funcție de numărul estimat de participanți.
Înainte și pe durata festivalului, pompierii vor efectua controale la operatorii economici din apropierea zonei de desfășurare a evenimentului, pentru identificarea și remedierea eventualelor riscuri.
ISU recomandă participanților să nu blocheze căile de acces pentru autospeciale, să evite îmbăierea în mare sub influența alcoolului sau pe timpul nopții și să supravegheze permanent copiii.
Sistemul de supraveghere video
Reprezentantul festivalului, Andrei Șelaru (Selly), a declarat că aproximativ 30.000 dintre participanții „Beach, Please! 2026” sunt cetățeni străini, cei mai mulți provenind din Bulgaria, Marea Britanie, Germania, Italia și Ungaria.
Festivalul beneficiază de un sistem de supraveghere format din peste 150 de camere video, ce vor fi monitorizate în timp real de agenții de pază și de organizatori.
De asemenea, în comandamentul din festival se află Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, BCCO, DIICOT, ANITP, SRI, dar și instituții precum ANPC, DSP, DSV și multe altele.