Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Peste 150 de persoane au fost păcălite de un tânăr cu anunțuri false de închiriere a unor imobile turistice

de Oana CHIRANA Joi, 01 Mai 2025 275 < 1 min citire
Peste 150 de persoane au fost păcălite de un tânăr cu anunțuri false de închiriere a unor imobile turistice
Un tânăr în vârstă de 21 ani, din municipiul Roman, a fost reținut de polițiști după ce ar fi înșelat 185 de persoane cu anunțuri false de închiriere a unor imobile turistice, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
'În fapt, în perioada august 2022 - decembrie 2024, un tânăr în vârstă de 21 ani, din municipiul Roman a indus și a menținut în eroare prin postarea de anunțuri publicitare pe site-uri de profil, 185 de persoane de pe teritoriul întregii țări cu privire la închirierea, în scop turistic, a unor imobile, producând un prejudiciu de aproximativ 43.000 lei', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul principal Andreea Atomei.
Polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul suspectului de unde au ridicat două telefoane mobile, cartele SIM și mai multe documente care ar proba activitatea infracțională.
Tânărul a fost reținut pentru 24 ore sub acuzația de înșelăciune și va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive, relatează Agerpres.
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele JOI
Articolul următor Fostul episcop al Hușilor, condamnat la închisoare pentru abuz sexual

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei