Peste 2.000 de persoane cercetate, de la începutul acestui an, pentru fapte de corupție

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 08 August 2011 998
În timpul unei acțiuni desfășurată la nivel național de polițiștii de inves-tigarea fraudelor specializați pe linia prevenirii și combaterii corupției, au fost depistate peste 2.000 de persoane suspectate de comiterea a aproximativ 3.100 de infracțiuni. Astfel, în primul semestru al anului în curs, polițiștii specializați pe linia prevenirii și combaterii corupției au declinat în favoarea parchetelor 647 dosare penale, în care au fost cercetate 2.094 persoane pentru săvârșirea a 3.076 fapte penale.
Comparativ cu perioada similară a anului 2010 se înregistrează creșteri semnificative în ceea ce privește numărul infracțiunilor declinate prevăzute de Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descope-rirea și sancționarea faptelor de corupție, de la 990 în 2010, la 1.402 în 2011. În primul semestru al anului 2011, în domeniul administrației publice au fost deferite parchetelor 579 persoane, cercetate în 183 dosare penale pentru săvârșirea a 899 infracțiuni; în domeniul sănătății și inspecției sanitare au fost depistate și deferite parchetelor 406 persoane, cercetate în 93 dosare penale pentru săvârșirea a 587 infracțiuni; în domeniul educației și cercetării au fost depistate 147 persoane, cercetate în 31 dosare penale pentru săvârșirea a 227 in-fracțiuni; în domeniul transporturilor si lucrărilor publice au fost depistate 110 persoane, cercetate în 35 de dosare penale pentru săvârșirea a 153 de infracțiuni; în domeniul achizițiilor publice au fost depistate 182 de persoane, cercetate în 32 de dosare penale pentru săvârșirea a 320 de infracțiuni; în domeniul obținerii ilegale a unor fonduri alocate de UE sau schimbării destinației acestora au fost depistate 120 de persoane, cercetate în 43 de dosare penale pentru săvârșirea a 171 de infracțiuni; în domeniul muncii și protecției sociale au fost depistate 129 de persoane, cercetate în 19 dosare penale pentru săvârșirea a 224 de infracțiuni, iar în domeniul agriculturii, alimentației și pădurilor au fost depistate 153 de persoane, cercetate în 62 de dosare penale pentru săvârșirea a 247 de infracțiuni.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei