Peste 200 de polițiști vor fi la datorie de Revelion, la Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 29 Decembrie 2022 208
Polițiștii constănțeni vor fi la datorie pentru ca sărbătoarea anului nou și minivacanța prilejuită de aceasta să se desfășoare în siguranță, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța.
„În perioada 30 decembrie - 2 ianuarie, aproximativ 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța vor fi la datorie, zilnic, pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, precum și pentru preîntâmpinarea unor evenimente neplăcute. Astfel, polițiștii din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, prevenire și nu numai vor acționa pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea afecta siguranța comunității. De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către toți participanții la trafic, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile naționale și județene”, se arată în comunicarea IPJ.
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța transmite tuturor cetățenilor un an nou plin de bucurii și sărbători liniștite, fără evenimente nedorite
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei