Duminică, 07 Iunie 2026

Peste 3.500 de deținuți s-au vaccinat, până în prezent, împotriva gripei porcine

de Cuget Liber Miercuri, 13 Ianuarie 2010 240 < 1 min citire
3.592 de persoane private de libertate s-au vaccinat, până în prezent, împotriva gripei porcine, cele mai multe vaccinări înregistrându-se în penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, a declarat ieri, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
Prioritate au avut, dintre deținuții care au solicitat vaccinarea, aceia care lucrează în zonele unde riscul epidemiologic este crescut, respectiv la bucătărie sau la școală.
Cele mai multe vaccinări, 350, s-au înregistrat în penitenciarul Mărgineni, urmat de Iași, cu 328 de vaccinări, Oradea, Brăila și Bârcea Mare.
Din rândul angajaților care lucrează în penitenciare, purtătorul de cuvânt al ANP, Johanna Popescu, a declarat că au fost vaccinate 2.746 de cadre, cele mai multe vaccinări înregistrându-se în penitenciarele Aiud, Colibași și Rahova.
Johanna Popescu a precizat că în fiecare penitenciar din țară s-a desfășurat o campanie privind vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 și că procesul de vaccinare este în curs de desfășurare. Ea a precizat că vaccinările sunt făcute la cerere. În prezent, în penitenciarele din România sunt aproximativ 30.000 de deținuți.
Articolul anterior S-a spânzurat de țeava toaletei
Articolul următor Șefii de la IPJ Constanța spun că, în 2009, a scăzut numărul omorurilor, dar suntem în top la tâlhării

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei