Peste 500 de persoane au învățat să salveze vieți de la militarii ISU „Dobrogea”
de Andreea CARAUADuminică, 01 Martie 2026 65 < 1 min citire
Asculta stirea
Ziua Protecției Civile din România a fost marcată și de autoritățile de la malul mării. La data de 28 februarie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” al județului Constanța au desfășurat o activitate de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, cu accent pe lecții de prim-ajutor, organizate pe ateliere.
- Publicitate -
Astfel peste 500 de persoane au fost instruite în ceea ce privește modul de acordare a primului ajutor în diverse situații, comportamentul și măsurile esențiale în caz de incendiu, dar și ce trebuie să face în caz de cutremur, pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur.
Atelierele de prim-ajutor au prezentat informațiile pas cu pas, pe înțelesul tuturor, iar la final, copiii au primit diplome pentru implicare și curaj.
La data de 28 februarie s-au împlinit 93 de ani de la înființarea Protecției Civile în România.
„Mulțumim tuturor celor prezenți pentru entuziasm și implicare! Educația pentru situații de urgență înseamnă prevenire, reacție corectă și o comunitate mai sigură", au transmis reprezentanții ISU „Dobrogea”.