În perioada 06-13 noiembrie, peste 150 de jandarmi ai Grupării Mobile au acționat zilnic, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menținerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă, în Constanţa, Ovidiu. Au fost executate peste 200 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
- Publicitate -
În această perioadă, jandarmii au aplicat 673 sancţiuni contravenţionale, dintre care 545 avertismente scrise şi 128 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 22500 lei. Majoritatea sancțiunilor contavenționale au fost acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva virusului Covid 19 în zonele aglomerate (gări, piețe și supermarketuri), dar și în mijloacele de transport (trenuri și autobuzele CT Bus).