Luând exemplul colegilor din Capitală, începând din această vară, și polițiștii locali din Constanța au început să dispună ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar. La început, fiind în plin sezon estival, măsura a fost pusă în aplicare în stațiunea Mamaia, iar ulterior și în municipiul Constanța.
- Publicitate -
De la implementarea măsurii, respectiv de pe 15 mai, și până în prezent, polițiștii locali au ridicat peste 800 de autoturisme, semn că polițiștii locali au avut destui "mușterii" care fie au parcat pe spațiul verde, fie au blocat aleile de acces, fie au lăsat autoturismul în apropierea sau pe trecerea de pietoni etc. "Au fost ridicate, în medie 5 -6 autoturisme pe zi, atât din stațiunea Mamaia, cât și din municipiul Constanța", ne-a precizat Daniel Bratu, directorul Poliției Locale Constanța.