Joi, 04 Iunie 2026

Peste o sută de kilograme de pește confiscate de la braconieri

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 16 Iulie 2012 267 1 min citire
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de la braconieri
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în zona de competență, în urma cărora au identificat trei cetățeni români care pescuiau cu șase plase interzise de lege și dețineau în mod ilegal peste 100 kilograme de pește. Astfel, la sfârșitul săptămânii, polițiștii de la Chilia au verificat în zona de competență o barcă pescărescă cu motor atașabil în care se aflau doi bărbați din C. A. Rosetti.
Cei doi pescari aveau lansate la apă șase unelte de pescuit dintre care trei plase monofilament și trei setci, iar în ambarcațiune dețineau 13 kilograme de pește. Plasele în lungime de aproximativ 210 metri au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de pește trimisă unei societăți comerciale de profil în vederea valorificării.
Polițiștii de frontieră au mai ridicat în vederea confiscării ambarcațiunea în cauză, motorul atașabil marca Yamaha și un rezervor pentru combustibil, valoarea acestor bunuri fiind de aproximativ 11.500 lei.
În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au surprins un bărbat de 51 de ani, care oferea spre comercializare cantitatea de 85 kilograme de pește fără a deține documente justificative.
Celor trei persoane le-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj piscicol.
Taguri
Articolul anterior Senatul se întrunește în sesiune extraordinară pentru legea referendumului
Articolul următor Armă de vânătoare și cartușe deținute ilegal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei