Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Peste o sută de persoane au reluat căutările copilului de șapte ani dispărut în Parâng

de Cuget Liber Marţi, 28 Iulie 2009 215 1 min citire
Peste o sută de polițiști, jandarmi, polițiști comunitari, salvamontiști și voluntari au reluat, ieri, căutările în cazul copilului de șapte ani, dispărut joia trecută în stațiunea montană Rânca din județul Gorj.
Șansele ca minorul Constantin Velcev să mai fie găsit în viață scad pe zi ce trece. Au trecut mai bine de patru zile de când copilul a fost dat dispărut. Băiatul a fost căutat, duminică, cu un elicopter cu cameră termosensibilă, însă fără rezultat. Comandantul Unității de Aviație a Ministerului de Interne, comandorul Niculai Chiriță, a declarat că elicopterul a survolat suprafețe foarte mari, unde era exclus să fi ajuns copilul, și că nu a fost găsită niciun fel de urmă a acestuia.
Bunicii minorului au fost testați cu poligraful tot duminică dimineața. Potrivit polițiștilor, după ore de audieri, s-a constat că bunicii minorului de șapte ani, căutat în acest moment de sute de persoane, nu au mințit în declarațiile lor. Nadejda Arbuz, bunica băiatului dispărut, a declarat că acesta era un copil comunicativ și sociabil. După atâtea zile de căutări, cu elicoptere, câini și sute de oameni, polițiștii iau în considerare orice variantă, chiar și cea a răpirii.
"Este luată în calcul orice variantă, chiar și cea a răpirii și cea a faptului că minorul a fost atacat de animale sălbatice. Căutările au fost reluate în această dimineață (n.r. - luni), la ora 7 și avem peste 100 de polițiști implicați. Salvamontiști, voluntari și jandarmi sunt în teren și verifică alte zone decât cele de până acum. S-au extins căutările la albiile râurilor, pârâurilor din zonă, aria de căutare este mult mai mare", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.
Articolul anterior Antoon a căzut pe beton după ce l-a încuiat iubita în camera de hotel
Articolul următor Tânărul acuzat că a violat o fată de 14 ani este cercetat doar pentru act sexual cu un minor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei