Duminică, 07 Iunie 2026

Piața neagră a parfumurilor înflorește, în sezonul estival. Și turiștii trebuie să miroasă bine!

de Andreea CARAUA Luni, 07 Iulie 2025 516 2 min citire
Piața neagră a parfumurilor înflorește, în sezonul estival. Și turiștii trebuie să miroasă bine!
De la începutul sezonului estival, pe litoralul românesc s-au intensificat activitățile de comercializare ilegală a parfumurilor contrafăcute sau furate. Vânzătorii își caută clienții prin parcările mall-urilor din municipiu sau prin stațiunile de la malul mării.
În ultima săptămână, jandarmii și polițiștii din Constanța au documentat mai multe situații în care persoane au fost surprinse oferind spre vânzare parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în locuri aglomerate din municipiu și din stațiuni.
Săptămâna trecută, în stațiunea Jupiter, jandarmii au descoperit un bărbat, în vârstă de 31 de ani, care vindea din portbagaj parfumuri cu inscripții identice cu ale unor mărci cunoscute. Acesta nu a putut prezenta niciun document de proveniență. Produsele au fost ridicate, iar cazul a fost preluat de poliție.
Polițiștii Secției 2 Constanța au surprins, la data de 2 iulie, un bărbat de 36 de ani care vindea, în parcarea unui centru comercial, parfumuri cu mărci înregistrate, dar care prezentau semne clare de contrafacere. Și în acest caz, bunurile au fost confiscate, iar persoana a fost cercetată penal.
Un bărbat a fost depistat vineri, din nou, de jandarmii din Mangalia în parcarea unui hypermarket în timp ce vindea parfumuri contrafăcute. Este a doua oară când acesta este prins în aceeași localitate, într-un interval de doar două săptămâni. Parfumurile găsite asupra sa au fost confiscate, iar cazul a fost înaintat poliției, fiind deschis un dosar penal.
Atât constănțenii, cât și turiștii, cunosc faptul că parfumurile vândute de vânzătorii ambulanți nu sunt autentice, însă părerile sunt împărțite atunci când vine vorba despre achiziționarea lor.
Am cumpărat de la vânzătorii din parcări, pentru că știu că marfa este adusă din Turcia și sunt parfumuri care persistă pe piele, sunt bune. Dacă știi să negociezi și prețul, eu cred că ieși câștigat. Cel mai puțin am dat 15 lei pe un parfum de 100 ml", a declarat un student constănțean.
Deși există și excepții, mulți cetățeni nu au curaj să cumpere din aceste surse, susținând fie că formula parfumurilor este suspectă, fie că nu vor să încurajeze comerțul ambulant.
Fiți vigilenți! Când cumpărați parfumuri, asigurați-vă că o faceți numai din magazine acreditate în acest sens pentru a fi siguri că produsele sunt autentice", au transmis jandarmii constănțeni.
Taguri
Articolul anterior Atenție, șoferi! Se instituie restricții de circulație pe A2
Articolul următor Rompetrol își extinde prezența în zona capitalei bulgare Sofia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei