Pilotul Adrian Iovan, găsit mort între fiarele avionului prăbușit în Apuseni - IMAGINI DRAMATICE

de Cuget Liber Marţi, 21 Ianuarie 2014 688
Pilotul Adrian Iovan și o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din București și-au pierdut viața după ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forțat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuși să sune la 112, la ora 16.16, anunțând incidentul.

În avion se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor -, o studenta și doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu. Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Pilotul Adrian Iovan avea o experiență de peste 16.000 de ore de zbor și licențele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.

Ultima dată când a avut o convorbire cu cei de la Romatsa, după ce a trecut de Sibiu, în zborul spre Oradea, Iovan a anunțat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală, pentru că nu vedea nimic din cauza ceții, scrie citynews.ro.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei