Pinalti ajunge iar la închisoare. Gheorghe Ștefan, condamnat cu executare în cel mai vechi proces cu DNA

de Cuget Liber Vineri, 29 Iunie 2018 354
Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe Gheorghe Ștefan, fostul primar din Piața Neamț, la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare în cel mai vechi proces pe care procurorii DNA i l-au intentat. Instanța a dispus și confiscarea de la acesta a sumei de 3 milioane de lei. Cele patru societăți implicate în dosar au fost obligate să plătească diverse amenzi și li s-a interzis să participe la proceduri de achiziție publică în următorii doi ani, informează Adevărul.   

Ștefan fusese acuzat de spălare de bani și operațiuni financiare incompatibile cu funcția.

Procurorii anticorupție l-au inculpat pe Pinalti în dosarul Strongmontaj la finele anului 2014, arătând că din anul 2009 fostul primar a administrat în fapt firma, folosindu-se de interpuși. Anchetatorii au arătat că societatea a încheiat și a executat contracte vizând realizarea unor lucrări în județul Neamț cu diferiți clienți și a achiziționat bunuri și servicii. Procurorii au considerat că operațiunile comerciale în care s-a implicat Pinati erau incompatibile cu funcția de primar și au fost menite să-i aducă bani necuveniți.
"Pentru asigurarea alocării de fonduri și pentru finanțarea cu prioritate a lucrărilor din care obținea sume de bani necuvenite, în perioada 2010-2012, Gheorghe Ștefan s-a folosit de autoritatea și de influența conferite de funcția de conducere deținută într-un partid, intervenind la funcționari din cadrul Ministerului Dezvoltării și ai CJ Neamț", arătau anchetatorii.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei