Autorităţile din judeţul Tulcea au activat Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident în care a fost implicat un autocar cu 20 de persoane şi un TIR. Din fericire, nu au existat victime, niciuna din cele 20 de persoane care se aflau în autocarul acroșat de TIR nu a dorit să fie transportată la spital pentru investigații, așa încât ele au fost preluate de un alt mijloc de transport și și-au continuat călătoria.