Vineri, 05 Iunie 2026

PLANUL ROŞU DE INTERVENŢIE A FOST ACTIVAT! Muncitori intoxicaţi

de Alina DRACOPOL Luni, 25 Martie 2024 210 < 1 min citire
PLANUL ROŞU DE INTERVENŢIE A FOST ACTIVAT! Muncitori intoxicaţi
ISU Cluj a activat, luni, planul roşu de intervenţie la un operator economic din Câmpia Turzii, unde mai multe persoane s-ar fi intoxicat cu o substanţă nenominalizată.
"La nivelul dispeceratului Integrat ISU-SAJ a fost primită o solicitare de la un operator economic, situat pe strada Laminoriştilor din municipiul Câmpia Turzii, care a anunţat faptul că 12 persoane s-ar fi intoxicat cu o substanţă. Toate cele 12 persoane sunt conştiente şi cooperante, acuzând stare de rău. Astfel, a fost activat Planul Roşu de intervenţie. Spaţiul unde aceste persoane lucrau a fost deja ventilat. La misiune iau parte o autospecială cu apă şi spumă, 2 ambulanţe SMURD şi 3 echipaje SAJ", se arată într-o informare a ISU Cluj.
Ulterior, ISU Cluj a revenit cu precizarea că 14 persoane sunt evaluate de medici.
"Au fost evaluate 14 persoane de către echipajele medicale. Din fericire, toate prezintă simptome uşoare. Urmează să fie stabilit câte dintre acestea vor fi transportate la spital. Până acum, niciuna nu a fost transportată la spital", se mai arată în informarea ISU Cluj. 
Taguri
Articolul anterior Google spune că modelul său de AI este capabil să obţină un punctaj de 91% la examenele de licenţă în medicină
Articolul următor Prima ediție a „Galei Luminilor”, eveniment caritabil al comunităţii constănţene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei