Plicuri cu etnobotanice, vândute la "promoție"

de Anca PAPAN Marţi, 25 Martie 2014 235
Tot mai mulți tineri constănțeni își încearcă norocul și vor să facă profit de pe urma etnobotanicelor. Ștefan M., de doar 19 ani, este ultimul prins de oamenii legii pe picior greșit. Cum și unde "acționa" acesta? Duminică, în jurul orei 11.30, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune l-a observat pe tânăr în zona CET, în timp ce oferea spre vânzare plicuri ce con-țineau o substanță de culoare verde. La vederea militarilor, acesta a început să se agite și a vrut să se facă nevăzut. Nu a fost însă chiar atât de iute de picior, așadar a trebuit să se oprească. Asupra lui jandarmii au găsit în buzunarele de la haină 26 de plicuri cu fragmente vegetale de culoare verde.
Inițial, tânărul a declarat că și-a achiziționat "marfa" pentru consumul personal, dar a fost imediat contrazis de o persoană care a vrut să cumpere un plic. A mai adăugat că dorea să le vândă "la promoție", cu zece lei bucata.  
Plicurile găsite asupra tânărului vor fi predate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor. 

Taguri

Comentează știrea

ochiul soacrei
25 martie 2014
si mai sunt

In Inel 2, Marinaru, Marvimex, Cora, Cet, mai e cel putin o scarba, tatuat pe gat, pe maini, o piticanie blonda, implicat si intr-un accident de unde a fugit si a abandonat masina. Are un jeg de Hyundai in 2 usi, negru. A mai avut un Peugeot in 3 usi cu care a lovit un Mercedes si a fugit, un Seat bulgaresc, un Fiat in 3 usi bulgaresc, acum e cu ligheanul de Hyundai. Omul vinde cu tupeu direct pe strada, la colturi de bloc, parcari. Tot speram sa ne scape cineva de aceasta pacoste. Se sesizeaza cineva ? I-l inchide cineva ? Acum ca s-a incalzit afara si-a relansat afacerile, e tot mai usor de gasit la treaba.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei