Plimbare cu taxiul terminată pe patul de spital

de Andra RAFTU Miercuri, 10 Iunie 2015 201
O femeie din Constanța și fiica ei au ajuns, luni seara, pe patul de spital, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Coliziunea s-a produs între două autoturisme care circulau în regim de taxi.
Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 58 de ani se deplasa la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, pe strada Corbului, din Constanța. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada I.L. Caragiale, taximetristul nu a oprit la "Stop" și a fost lovit de un autoturism marca Hyundai condus regulamentar de un bărbat de 47 de ani.
În urma impactului, două pasagere din Logan au suferit leziuni. La locul accidentului au ajuns polițiștii de la Rutieră și cadrele medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, oamenii legii stabilind că niciunul dintre ei nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Victimele, de 44 și 15 ani, au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații suplimentare. Protagonistul accidentului s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei