Polițiștii Secției 3 din municipiul Constanța ai desfășurat, la data de 30 martie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de prostituție și proxenetism, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
- Publicitate -
Astfel, oamenii legii au legitimat 43 de persoane și au oprit, pentru control, 14 autovehicule.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei, dintre care 12 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar zece pentru nerespectarea regulilor în ceea ce privește circulația pe drumurile publice.
De asemenea, a fost retras și un certificat de înmatriculare.