Poliţia Constanţa face apel către populaţie, pentru găsirea unui tânăr dispărut fără urmă

de Alina DRACOPOL Miercuri, 07 Februarie 2024 5602
 
A plecat de acasă şi nu s-a mai întors, punând pe jar familie, cunoscuţi, poliţie. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din Eforie Nord, pentru găsirea căruia oamenii legii au apelat inclusiv la sprijinul populaţiei.
Reprezentanţii Poliţiei Constanţa informează că, „la data de 6 februarie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Eforie au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului ICHIM DUMITRU EDUARD, de 21 ani, din orașul Eforie Nord, județul Constanța. La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent”, precizează sursa citată.
Ca reper, tânărul are 1,75 m înălțime, 60 de kilograme, ochi verzi.
La data plecării purta o geacă albastră, pantaloni negri și adidași roșii cu alb.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei