Poliția rutieră, cu ochii pe șoferii fără respect pentru reguli

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 03 Martie 2020 157
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cantoanelor din localitatea Costinești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Bărbatul a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Pe 2 martie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe strada Poligonul Viilor din Medgidia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că vehiculul în cauză figura ca radiat din circulație.
Astăzi dimineață, în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autoturism pe strada Sabinelor din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că vehiculul în cauză avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
În cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei