Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polițist amenințat, la un botez, în județul Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 09 Iulie 2013 189 < 1 min citire
Petrecerea unui botez s-a încheiat într-o baltă de sânge, în localitatea constănțeană Tătaru. Botezul s-a desfășurat la Căminul cultural din sat, duminică noaptea, dar s-a întins până după ivirea zorilor. 
După ce s-a cinstit bine, unul dintre invitați a plecat supărat acasă. S-a întors însă după puțin timp, însoțit de frați și veri. În total, cinci bărbați și-au făcut apariția la botez, înarmați cu furci și coase și au luat la bătaie doi dintre petrecăreți. 
Ieri dimineață, în jurul orei 5,30, polițiștii de la Postul de poliție Comana au fost sesizați prin Serviciul unic de urgență 112 să intervină. Ajuns la fața locului, echipajul de polițiști a intervenit pentru a-i despărți pe scandalagii. Spiritele erau prea încinse, așa că scandalagii nu au văzut cu ochi buni intervenția oamenilor legii, unul dintre agenți fiind amenințat cu bătaie și cu moartea. 
În cele din urmă, victimele au fost transportate la spital, în vreme ce scandalagii au ajuns la sediul postului de poliție, unde s-a deschis un dosar de cercetare penală pe numele lor. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale de care vor avea nevoie victimele pentru vindecare, se va stabili și încadrarea faptei suspecților. 
Taguri
Articolul anterior Simona Halep, cea mai bună clasare din carieră în Top WTA
Articolul următor Toate autoturismele vor fi înscrise într-o bază de date electronică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei