Un agent de poliție a fost arestat preventiv într-un dosar de trafic de influență, după ce procurorii anticorupție au descoperit că ar fi cerut bani unui coleg pentru a interveni în obținerea unei mutări între inspectorate de poliție.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, polițistul, care ocupa și o funcție de conducere într-un sindicat din sistem, ar fi pretins suma de 12.000 de euro de la un alt agent, susținând că are influență asupra unor șefi din cadrul a două inspectorate județene.
Conform DNA, o parte din bani, respectiv 10.000 de lei, ar fi fost deja primită în cursul lunii martie. Procurorii spun că suspectul ar fi promis că va interveni pentru aprobarea transferului colegului de la un inspectorat la altul.
Judecătorii au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar ancheta continuă cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, conform ȘtirileProTV.ro.
Fotografie sugestivă generată cu A.I.