Duminică, 07 Iunie 2026

Noi spații de agrement și locuri de joacă modernizate în orașul Ovidiu

de Carmen MOCANU Luni, 25 Mai 2026 117 < 1 min citire
Noi spații de agrement și locuri de joacă modernizate în orașul Ovidiu
Primăria Orașului Ovidiu continuă investițiile în infrastructura de agrement, prin proiecte menite să îmbunătățească nivelul de confort și calitatea vieții pentru locuitori.
Administrația locală, condusă de primarul George Scupra, derulează în această perioadă lucrări pentru amenajarea și modernizarea unor spații destinate recreerii, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Unul dintre proiecte este realizat pe strada Plopilor, unde va fi amenajată o zonă modernă de relaxare pentru comunitate. Spațiul va include loc de joacă pentru copii, zonă specială pentru grătare, alei pietonale, spații verzi și facilități specifice unui parc urban. De asemenea, vor fi asigurate utilități precum apă curentă, iluminat public, camere de supraveghere video și locuri de parcare.
Lucrări sunt în desfășurare și în zona Parc Faleză, unde locul de joacă existent este reamenajat. Aici vor fi instalate două ansambluri noi de joacă, moderne și sigure, iar suprafața va fi acoperită cu tartan, pentru protecția copiilor. Noile echipamente vor include module cu funcțiuni diverse, adaptate mai multor categorii de vârstă.
Prin aceste investiții, Primăria Orașului Ovidiu urmărește extinderea și modernizarea spațiilor publice de recreere, astfel încât locuitorii să beneficieze de zone sigure, accesibile și confortabile pentru petrecerea timpului liber.
Taguri
Articolul anterior Scandal uriaș în Franța. Zeci de școli și grădinițe, vizate într-o anchetă pentru abuzuri asupra copiilor
Articolul următor Polițist arestat pentru trafic de influență. Ar fi cerut 12.000 de euro pentru o mutare între inspectorate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei