Duminică, 07 Iunie 2026

Polițist care le ducea deținuților telefoane și alcool, condamnat la închisoare cu suspendare

de Andreea ANDRONACHE Marţi, 09 Decembrie 2025 37 1 min citire
Polițist care le ducea deținuților telefoane și alcool, condamnat la închisoare cu suspendare
Un agent de poliție din cadrul unui centru de reținere și arestare preventivă din municipiul București a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce, contra unor sume de bani, le ducea deținuților telefoane și alcool.
Direcția Generală Anticorupție (DGA) a anunțat că agentul de poliție a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Acordul a fost confirmat de instanță, iar polițistul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare.
Acesta a fost acuzat că a luat mită de 13 ori și că a introdus în centrul de deținere a unor telefoane și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool, potrivit mediafax.ro.
În perioada octombrie 2023 – mai 2025, polițistul a primit în mai multe rânduri de la un deținut sume de bani pentru introducerea de bunuri interzise și alimente, precum și pentru a permite persoanei încarcerate accesul la spații și facilități în condiții neprevăzute de lege.
De la un alt deținut, inculpatul a pretins și a primit bani pentru a-i pune la dispoziție telefonul mobil și pentru a-i permite accesul în curtea de plimbare, cu încălcarea dispozițiilor legale. Totodată, acesta a introdus băuturi alcoolice în centrul de reținere, în scopul consumului de către deținuți.
Taguri
Articolul anterior Noul Mers al trenurilor intră în vigoare la sfârșitul lunii decembrie
Articolul următor Polițiștii au întocmit dosar penal în urma accidentului de lângă Școala 23

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei