Un ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Dâmbovița - Poliția orașului Fieni a fost reținut de procurorii anticorupție, după ce a întocmit mai procese verbale pe care nu le-a înregistrat în evidențele Poliției și și-a însușit peste 21.000 de lei din amenzi, conform DNA. Polițistul Mihai Stănescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu în formă continuată, precizează Direcția Națională Anticorupție, scrie realitatea.net
- Publicitate -
Potrivit ordonanței de reținere, există probe din care rezultă suspiciunea că, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției orașului Fieni - Compartimentul Investigarea Fraudelor, comisarul de poliție Mihai Stănescu a efectuat, în perioada 2012 - 2014, controale economice la mai multe persoane juridice și fizice autorizate.
În urma acestor controale, spun anchetatorii, polițistul a întocmit procese verbale cuprinse în mai multe carnete, dintre care două nu i-au fost predate și apar ca fiind sustrase din evidența Poliției Fieni.
"După completare, procesele verbale nu au fost înregistrate de către comisarul Stănescu Mihai la secretariatul unității de poliție menționate, iar sumele de bani înscrise în cuprinsul documentelor ca fiind confiscate și ridicate de la contravenienți, în cuantum total de 21.295,03 lei, au fost însușite de către acesta", susține DNA.
Procurorii i-au adus la cunoștință lui Stănescu acuzațiile, polițistul urmând să fie prezentat, joi, la Tribunalul Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.