Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polițist sub influența băuturilor alcoolice, găsit lângă autoturismul personal

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 29 August 2008 533 1 min citire
Un polițist din Dobromir, agent Florin Barbu, a fost depistat de medicii de pe ambulanță, în apropierea localității Valu lui Traian, sub influența băuturilor alcoolice, chiar lângă autoturismul proprietate personală.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Con-stanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că agentul a intrat de serviciu în seara de miercuri, 27 august, la ora 22, și a ieșit din tură joi dimineață, la ora 6.
"După încheierea programului de lucru, aflându-se la volanul autotu-rismului său, la ieșirea din localitatea Murfatlar, a fost nevoit să oprească autoturismul pe partea dreaptă a drumului din cauza unor defecțiuni tehnice la motorul mașinii sale. După ce a coborât din autoturism, polițistul a ridicat ca-pota mașinii, iar apa clocotită a motorului i-a provocat mai multe arsuri la nivelul brațelor, moment în care i s-a făcut rău, solicitând sprijin pentru a se putea reîntoarce la domiciliu" - spune Radu Croitoru.
În tot acest timp, cu polițistul s-a aflat un prieten de-al său, care, de altfel, potrivit polițiștilor, a anunțat salvarea.
Din câte ar fi povestit chiar el colegilor, agentul Florin Barbu a băut dintr-o sticlă de doi litri de bere, împreună cu amicul lui, imediat după ce mașina s-a defectat și aștepta ajutoare. Între timp, din cauza arsurilor de la brațe, dar și din cauza căldurii, el susține că i s-a făcut rău.
IPJ Constanța a demarat o anchetă în acest caz.
Agentul Florin Barbu a venit în urmă cu aproximativ o lună în cadrul MIRA, înainte fiind polițist de frontieră.
Articolul anterior Romania’s leu falls to 3.56 versus the euro in line with drop of currencies in the region
Articolul următor Vaccinul controversat va imuniza România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei