Polițiști de la Rutieră care au scăpat de închisoare

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 28 Ianuarie 2014 398
Trei polițiști de la Rutieră din Con-stanța au scăpat de închisoare. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins recursurile formulate în dosar și au menținut decizia Curții de Apel Constanța, prin care Daniel Andrei Mircea, Elvir Osman și Enis Vuap au fost condamnați la închisoare cu suspendare. Astfel, Daniel Andrei Mircea a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, iar Elvir Osman și Enis Vuap au primit câte doi ani cu suspendare. Trebuie menționat că decizia este definitivă. 
Reamintim că, potrivit anchetatorilor, în luna noiembrie 2008, polițistul Daniel Andrei Mircea ar fi informat un constănțean despre faptul că mașina lui era dată în urmărire generală, deși informația era secret de serviciu. După o lună, același polițist ar fi intervenit pe lângă un coleg pentru un neam de-al aceluiași constănțean. De asemenea, Elvir Osman și Enis Vuap au fost acuzați că, la rândul lor, au închis ochii la numeroase nereguli comise de amici. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei