Joi, 04 Iunie 2026

Polițiștii amenință cu greva generală

de Cuget Liber Miercuri, 19 August 2009 246 < 1 min citire
Polițiștii constănțeni au continuat ieri protestele în fața Prefecturii, de această dată într-un număr ceva mai mic. Cu fluiere și pancarde, oamenii legii și-au strigat problemele în stradă pentru a doua zi la rând.
Liderii Sindicatului au reluat principalele revendicări care prevăd: asigurarea fondurilor necesare funcționării autovehiculelor, încadrarea de urgență a absol-venților de Poliție pe cele 8.000 de posturi libere din sistem și acordarea de bani pentru plata orelor suplimentare, decontarea diurnei, a chiriei și a echipamentelor. Polițiștii se plâng că sunt nevoiți să aducă lucruri de acasă pentru a putea dota birourile de poliție sau că își pun singuri benzină pentru a ieși în misiuni. Tot ei reclamă și cheltuirea iresponsabilă a banilor din bugetul Ministerului Internelor, în condițiile în care la rectificarea din aprilie acest buget a fost redus cu 190 de milioane de lei.
De asemenea, sindicaliștii au amenințat că este posibil ca, în perioada următoare, să se declanșeze o grevă generală la nivelul întregii țări, în cazul în care revendicările lor nu vor fi acceptate.
Articolul anterior Un constănțean a supraviețuit după ce l-a călcat trenul pe cap
Articolul următor Se aveau ca frații și-și spărgeau ficații

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei