Vineri, a fost dat în folosință cel mai recent finalizat tronson al Autostrăzii Soarelui, Murfatlar - Constanța, iar la inaugurare a luat parte și premierul Emil Boc, împreună cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Boagiu.
- Publicitate -
În noaptea de joi spre vineri, puțin după miezul nopții, polițiști din cadrul Secției de Poliție Autostrăzi, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Călărași și ofițeri din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au organizat și coordonat o acțiune, de amploare, pentru pre-venirea și combaterea prostituției și proxenetismului, în parcările situate pe Autostrada A2, între localitățile Fundulea și Drajna.
Au fost vizate, în mod deosebit, parcările aflate la Km. 67 și Km. 88, unde au fost depistate, în flagrant, șase tinere, cu vârste cuprinse între 16 și 33 de ani, suspectate că ofereau contracost, servicii sexuale șoferilor, în special conducătorilor de TIR-uri. Fetele erau însoțite de șapte bărbați care le asigurau protecția.
Potrivit polițiștilor, cele șase tinere aveau obiceiul de a traversa autostrada, dintr-o parcare într-alta, expunându-se astfel riscului de a fi implicate în accidente rutiere.
La vederea agenților de poliție, suspecții au luat-o la fugă prin culturile agricole aflate în imediata vecinătate a parcării, fiind totuși prinși și conduși la sediul IPJ Călărași pentru verificări.
Cele șase fete suspectate de prostituție au fost sancționate contravențional cu o amendă care însumează 8.250 de lei.
Lucrătorii Inspectoratului de Poliție Călărași continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate participația celor 13 persoane la săvârșirea infracțiunilor de prostituție, proxenetism și trafic de persoane.
Cristina SÎMBETEANU