Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polițiștii au amendat, în patru zile, 154 de prostituate pe litoral

de Cuget Liber Joi, 06 August 2009 274 < 1 min citire
154 de prostituate au fost amendate de polițiștii constănțeni în doar patru zile și uneia i s-a întocmit dosar penal.
Polițiștii din cadrul IPJ Constanța au desfășurat, în perioada 29 iulie-2 august, o acțiune de prevenire și sancționare a faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fiind verificate 62 de obiective și legitimate 174 de persoane.
Urmare a controalelor desfășurate, a fost constatată o infracțiune de prostituție și au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale pentru prostituție, în valoare de 63.650 lei.
Cristina Sanda, de 24 de ani, din localitatea Băneasa, a fost singura surprinsă în flagrant, în timp ce întreținea raporturi sexuale. Fata ar fi urmat să primească 50 de lei pentru serviciile prestate, însă nu a mai apucat. Celei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, fiind cercetată în continuare în stare de libertate.
Celelalte 154 de fete au fost amendate cu câte 500 de lei, deoarece au fost surprinse în diferite locuri în timp ce încercau să-și atragă clienții.
Articolul anterior Inspectorul Bohuț, de la Protecția Consumatorului, prins de procurori luând mită
Articolul următor Asociația Comunelor din România vrea să boicoteze alegerile prezidențiale din toamnă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei