Polițiștii au "descins" la Anda și CET, cu sfaturi, pentru a preveni tâlhăriile

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 24 Februarie 2020 231
Polițiștii de la Secția 5 împreună cu colegii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității au descins, recent, în zonele CET și Anda din municipiul Constanța. Acțiunea a fost una cu caracter preventiv, având drept scop informarea constănțenilor cu privire la măsurile pe care trebuie să le aibă în vedere, pentru a nu ajunge victime ale furturilor sau tâlhăriilor. 

De asemenea, polițiștii au susținut activități de prevenire pe linia furturilor din locuințe în cadrul Campaniei naționale de prevenire a furturilor din locuințe "Hoții îți invadează intimitatea", iar cetățenii au avut ocazia de a viziona un filmuleț 3D, asistând la o secvență de furt dintr-o locuință.
 
Campania națională de prevenire a furturilor din locuințe "Hoții îți invadează intimitatea", care a fost inițiată de IGPR în parteneriat cu Feroneria Prod S.A. Arad se derulează la nivel național începând din decembrie 2019 și are la bază un mesaj cu impact puternic asupra populației: "Ce lasă hoții în urma lor este mai dureros decât furtul în sine". 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei