Joi, 04 Iunie 2026

Unde se oprește curentul electric

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 24 Februarie 2020 227 < 1 min citire
Unde se oprește curentul electric
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța, anunță, astăzi, întreruperea furnizării energiei electrice, în timpul lucrărilor. 
Astfel, în municipiul Constanța, vor fi afectați, între orele 8.00 și 10.00 consumatorii cu domiciliul în bulevardul Tomis nr. 115, urmând ca între orele 10.00 și 16.00 să rămână fără curent cei ce locuiesc pe bulevardul Tomis nr. 109-115. 
În Mangalia, vor fi afectați cei care au domiciliul pe străzile Augustin Buzura, Geo Bogza și Hortensia Papadat Bengescu (orele 9.30-13.30). Vor rămâne fără energie electrică și consumatorii din localitatea Mireasa, cu străzile Teilor, Rândunelelor, Viilor și Prelungirea Dobrogei (orele 9.00-17.00), la fel ca și cei de pe străzile Liniștei și Izlaz din localitatea Poiana. 
În orașul Hârșova, doar cartier Ferma 1 va avea întrerupt curentul, între orele 9.00 și 15.00. Alte întreruperi parțiale vor avea loc în localitatea Seimenii Mici și localitatea Cuza Vodă, acestea fiind valabile între orele 9.00 și 17.00.
Taguri
Articolul anterior Polițiștii au "descins" la Anda și CET, cu sfaturi, pentru a preveni tâlhăriile
Articolul următor Flota comercială a României, acum 20 de ani. Odiseea cargoului "Covasna" (II)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei