Ieri, s-a dat startul evenimentului "Săptămâna Prevenirii Criminalității - 2016". În prima zi a manifestării, s-au derulat activități în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 31 Constanța, Colegiului Tehnologic "Tomis", Liceului Internațional de Informatică, Grădiniței nr. 23 Constanța și Școlii Generale "Constantin Angelescu" Constanța, abordându-se aspecte privind legislația referitoare la regimul răspunderii penale a minorilor, consecințele consumului de alcool și alte substanțe interzise, precum și prevenirea violenței în rândul tinerilor, atât în incinta unităților de învățământ, cât și în afara acestora.
- Publicitate -
Polițiștii structurii de prevenire a criminalității au discutat cu peste 200 de elevi și cadre didactice, oferindu-le sfaturi și răspunsuri la întrebări, discuțiile fiind interactive și de interes pentru beneficiari. Cu această ocazie s-au desfășurat concursuri, jocuri, demonstrații, iar polițiștii prezenți la activitate au diseminat aproximativ 240 de pliante, flyere și broșuri cu mesaje preventive din sfera de interes a grupului țintă.
La acțiune au participat polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de proximitate din cadrul Secțiilor 3 și 4 Poliție din Constanța și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog Constanța care au desfășurat activități în domeniul prevenirii delincvenței juvenile.