Sâmbătă, 06 Iunie 2026

În ziua alegerilor Polițiștii au întocmit patru dosare penale pentru infracțiuni la legea electorală

de Cosmin ZAPOROJAN Marţi, 08 Decembrie 2009 278 1 min citire
Polițiștii constănțeni recunosc că ziua de duminică a fost una destul de liniștită pentru ei, în comparație cu alte județe ale țării unde a plouat cu dosare penale și plângeri pentru comiterea de infracțiuni la legea electorală.
Astfel, la nivelul întregului județ au fost primite, prin Serviciul de Urgență 112, 80 de sesizări privind procesul electoral. Toate reclamațiile au fost verificate, cele mai multe dovedindu-se a fi neîntemeiate.
Au existat însă și patru dosare penale întocmite de polițiști. Doi minori, în vârstă de 16 și 17 ani, au fost prinși după ce au votat la o secție specială de pe raza localității Techirghiol, deși nu aveau vârsta legală. Potrivit prevederilor legii electorale, pentru fapta lor, cei doi tineri riscă închisoarea de la șase luni la trei ani sau, în cel mai fericit caz, doar o amendă și interzicerea unor drepturi.
Într-un alt dosar, oamenii legii cercetează un bătrân din Mangalia care, după ce a votat, a uitat să predea ștampila și a plecat cu ea acasă.
În ceea ce privește incidentele electorale înregistrate pe raza județului Constanța în campania electorală desfășurată în perioada 27.11.2009 - 05.12.2009 precum și în ziua alegerilor, acestea au fost în număr de 41, fiind constatate 17 infracțiuni și 15 contravenții sancționate cu amenzi în valoare de 9.300 lei.
Majoritatea contravențiilor au fost aplicate de către polițiști pentru încălcarea deciziilor birourilor electorale, distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a materialelor electorale, oferirea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorilor să voteze ori să nu voteze un anumit candidat, precum și pentru afișajul electoral în alte locuri decât cele autorizate fără acordul scris al proprietarilor, conform normelor legale care reglementează desfășurarea campaniei electorale și a alegerilor pentru Președintele României.
Articolul anterior Partenerul de afaceri i-a vandalizat mașina
Articolul următor Accident cu doi răniți pe strada Poporului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei