Miercuri, 08 Iulie 2026

Polițiștii au pus mâna pe un urmărit internațional. Ce acuzații grave îi aduc austriecii

de Antonia IVAN Miercuri, 08 Iulie 2026 27 < 1 min citire
Polițiștii au pus mâna pe un urmărit internațional. Ce acuzații grave îi aduc austriecii
Un bărbat de 47 de ani, urmărit internațional de autoritățile din Austria, a fost prins de polițiști în Craiova. Acesta este acuzat că ar fi clonat carduri de alimentare cu carburant, provocând un prejudiciu estimat la 30.000 de euro.

Acuzat că a clonat carduri de carburant

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul este bănuit că ar fi montat dispozitive pentru citirea datelor de pe cardurile de alimentare cu carburant. Ulterior, ar fi contrafăcut cardurile și le-ar fi folosit în operațiuni financiare frauduloase, prin alimentarea cu carburant.
Autoritățile austriece au emis pe numele său un mandat european de arestare în vederea extrădării.

Reținut pentru 24 de ore

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând să fie prezentat Curții de Apel Craiova pentru emiterea mandatului de arestare, conform news.ro.
Sursă foto: news.ro
Taguri
Articolul anterior Nicușor Dan: România insistă ca Marea Neagră să fie menționată în Declarația finală a Summitului NATO
Articolul următor Atenție, constănțeni! Se oprește curentul în mai multe zone joi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei