Miercuri, 08 Iulie 2026

Nicușor Dan: România insistă ca Marea Neagră să fie menționată în Declarația finală a Summitului NATO

de Carmen MOCANU Miercuri, 08 Iulie 2026 44 1 min citire
Nicușor Dan: România insistă ca Marea Neagră să fie menționată în Declarația finală a Summitului NATO
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, înainte de a participa la Summitul NATO de la Ankara, că România va insista pe importanța regiunii Mării Negre, aspect care să fie menționat în Declarația finală a reuniunii la nivel înalt.
El a spus că în proiectul de Declarație se menționează unitatea, Articolul 5 al Tratatului NATO și legătura transatlantică.
De asemenea, a evidențiat că acesta este un summit în care s-a agreat o creștere a cheltuielilor militare iar 'întrebarea este în ce măsură banii se transformă în echipamente'.
Important este că în proiectul de Declarație se menționează amenințarea rusă, deci implicit Flancul estic, evident războiul din Ucraina", a explicat șeful statului.
În acest context, Nicușor Dan a afirmat că nu vede un risc în retragerea în viitor a trupelor americane de pe Flancul estic și a făcut referire la Summitul de la Haga de anul trecut.
A fost o încercare de reechilibrare a contribuțiilor de securitate între Statele Unite și ceilalți parteneri. Și, dacă ați văzut proiectul de Declarație a summitului acestuia, o să vedeți că în mai multe locuri se vorbește de contribuția Canadei și a statelor europene. Deci suntem pe traseul bun pentru echilibrare. Acum, parte din contribuția care se cuantifică în bani este și prezența trupelor americane în Europa și bineînțeles că asta o să fie o discuție pe termen scurt, mediu și lung, din momentul acesta. Reechilibrare înseamnă inclusiv asta. Însă, prin faptul că se vorbește expres de amenințarea rusă, eu, în momentul acesta, nu văd un risc de retragere a trupelor de pe Flancul estic", a subliniat președintele Nicușor Dan.
Taguri
Articolul anterior Ursula von der Leyen: „Turcia e una dintre cele mai mari puteri din NATO”
Articolul următor Polițiștii au pus mâna pe un urmărit internațional. Ce acuzații grave îi aduc austriecii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei