Polițiștii rutieri de la Constanța urmează a fi intruiți de specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA) pentru depistarea prezenței consumului de droguri la conducătorii auto. În cadrul unei conferințe de presă, ce a avut loc, astăzi, la sediul Serviciului Poliției Rutiere Constanța, comisar șef Valentin Burlacu, șeful Inspectoratului de Poliției al Județului Constanța, a declarat: "IPJ Constanța a fost ales de ANA și Direcția Poliției Rutiere ca fiind unul dintre județele în care se desfășoară această sesiune de instruire a polițiștilor rutieri, deoarece perioada sezonului estival se apropie, estimându-se o posibilă creștere a consumului de substanțe interzise în rândul conducătorilor auto veniți pe litoralul Mării Negre. O problemă de interes pentru echipa managerială a IPJ Constanța o consideră asigurarea calității actului polițienesc, prin dezvoltarea profesională a polițiștilor și instruirea acestora în concordanță cu noile tendințe ale criminalității și ale dinamicii acesteia. IGPR, prin Direcția Poliției Rutiere și ANA, în baza parteneriatului încheiat, vor acționa în următoarea perioadă în Constanța, pentru instruirea polițiștilor rutieri cu privire la efectele consumului de droguri, a modalităților de identificare și de testare rapidă, pentru depistarea prezenței consumului de droguri la conducătorii auto. Considerăm că inițiativa IGPR și ANA este una binevenită în asigurarea instruirii permanente de care au nevoie polițiștii". Printre invitații care au fost prezenți la Constanța pentru demararea acestui proiect s-au aflat chestor de poliție Sorin Oprea, director al Agenției Naționale Antidrog și comisar șef de poliție Costin Tătuc, director adjunct în cadrul Direcției Poliției Rutiere.
- Publicitate -