Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polițiștii constănțeni, întâmpinați de elevi cu pâine și sare

de Sorin HULUBEI Miercuri, 30 Noiembrie 2016 397 < 1 min citire
Polițiștii constănțeni, întâmpinați  de elevi  cu pâine și sare
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 8 din Constanța au primit, ieri, vizita polițiștilor constănțeni, în vederea unor activități educative pentru marcarea Zilei Naționale a României.
Motivul inițierii acestei activități a fost acela de a transmite informații esențiale despre evenimentele istorice care au făcut posibilă desăvârșirea unității naționale. Programul a debutat cu intonarea imnului de stat al României, după care au urmat dezbateri privind semnificația și importanța respectării simbolurilor naționale: drapelul, stema și imnul național.
"Elevii au demonstrat cu mândrie că sunt români, călătorind printre tradiții, îmbrăcați în costume populare românești din diferite zone ale țării, ne-au întâmpinat cu pâine și sare, și ne-au încântat cu hore și dansuri populare", au precizat polițiștii. 
Taguri
Articolul anterior Drumurile județene, curățate de zăpadă de falimentara RJADP
Articolul următor Pompierii participă la activitățile organizate de Sfântul Andrei și Ziua Națională

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei