Duminică, 07 Iunie 2026

Polițiștii de la Rutieră, în misiune. Amenzi drastice pentru șoferii certați cu legea

de Alina RADU Luni, 31 Iulie 2017 250 < 1 min citire
Polițiștii de la Rutieră,  în misiune. Amenzi drastice pentru șoferii certați cu legea
Fără permis sau cu alcool în sânge, circulând cu autovehicule neînmatriculate sau provocând accidente rutiere, mai mulți șoferi din județul Constanța au fost trași pe dreapta și sancționați de agenții de la Rutieră.
Spre exemplu, un șofer își conducea mașina marca Cielo, pe DN3, din Deleni, deși știa că are permisul de conducere anulat. Mai mult de atât, curajosul șofer se mai afla și sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt șofer a fost sancționat pentru că a urcat beat la volan. Concret, acesta a condus autoturismul marca Mercedes, cu numere de Constanța, pe strada Luptători, moment în care a acroșat autoturismul marca Suzuki parcat. Rezultatul alcoolemiei în cazul său? 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Cu 0,75 mg/l alcool a fost prins un alt șofer, din localitatea constănțeană Ciobanu.
Nici șoferii de BMW nu sunt mai cuminți. În timp ce se aflau în misiune, polițiștii rutieri au depistat că cel de la volanul mașinii nemțești circula pe DJ 391, în localitatea Mereni, cu 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferii vor fi trași la răspundere penală pentru faptele lor.
Taguri
Articolul anterior Un nou tip de containere pentru mărfurile periculoase
Articolul următor Scandal cu bătaie și cuțite, în Mamaia, între zece persoane

Comentează știrea

Dudu
31 iulie 2017
În atenția politiei

CONTROLAȚI MAI DES COCALARII CU BMW ȘI AUDI

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei