Aproape zilnic, mii de turiști străini ajung în Constanța, la bordul vaselor de croazieră - portul Constanța a ajuns pe ruta operatorilor de turism urmare a situației tensionate din Ucraina. Iar hoții autohtoni au "mirosit" deja oportunitatea de a face rost, ilegal, de niscaiva bănuți. În consecință, turiștii străini au fost deja victimele așa numitei metode de furt "Suvenire".
- Publicitate -
Concret, după cum a explicat comisarul șef Ovidiu Grosu, șeful Secției 3 Poliție: "Doi indivizi acostează turiștii, sub pretextul oferirii de suveniruri din Constanța. După ce turiștii se arată interesați și intră în vorbă cu vânzătorii, își face apariția un al treilea individ, care se dau drept polițiști, le flutură chipurile o legitimație în față, după care confiscă tot, susținând că în țara noastră comerțul ambulant este interzis. Confiscă și suvenirurile, dar și banii oferiți de turiști".
Pentru ca astfel de evenimente să fie evitate, polițiștii constănțeni desfășoară o serie de acțiuni preventive în rândul turiștilor. Duminică dimineață, când vasul de croazieră "Amadea" a acostat în portul Constanța, turiștii au fost întâmpinați de polițiști de la Compartimentul de Prevenire și de cei de la Serviciul Poliție Transporturi Maritime.
"Polițiștii constănțeni i-au întâmpinat pe turiști și le-au oferit câteva recomandări în vederea prevenirii victimizării acestora. Turiștilor li s-a recomandat să călătorească doar în grup, să schimbe bani numai la casele de schimb valutar autorizate, să fie prudenți în relațiile cu persoane nou cunoscute, să își supravegheze în permanență bagajele, să evite discuțiile contradictorii cu persoane necunoscute și să apeleze la nevoie numărul de urgență 112. De asemenea, turiștilor străini le-a fost prezentată uniforma polițiștilor români pentru ca aceștia să îi poată recunoaște în caz de necesitate", a afirmat Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt al Poliției Constanța.