Polițiștii locali doresc câteva schimbări legislative care să le ușureze activitatea. Sâmbătă, membri Federației Naționale a Polițiilor Locale din România s-au întâlnit la Timișoara și au purtat lungi discuții cu privire la modificările care se impun, atât în ceea ce privește statutul polițistului local, dar și necesitatea introducerii unor prevederi privind munca în folosul comunității și necesitatea de a-i constrânge, inclusiv prin închisoare, pe cei care nu-și plătesc amenzile, nu au venituri și nici nu realizează munca în folosul comunității.
- Publicitate -
La întrunirea respectivă a luat parte și Daniel Bratu, șeful Poliției Locale Constanța.