Polițiștii necăsătoriți sau divorțați se simt discriminați. Cum se acordă beneficiile pentru oamenii legii

de Andreea CARAUA Duminică, 02 Iunie 2024 656
Ca urmare a protestelor din ultima perioadă susținute de polițiști, în această săptămână, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată o Hotărâre de Guvern care ar trebui să răspundă uneia dintre problemele strigate la adunări: decontarea transportului în interes de serviciu.

Totuși, chiar dacă noile reglementări acordă beneficii unor categorii de polițiști, mulți dintre aceștia sunt discriminați, pe motiv că nu sunt căsătoriți sau pentru că au divorțat.
Astfel, după ce oamenii legii au susținut, în special în cadrul protestelor din Constanța, că este nevoie de decontarea transportului în interes de muncă, a fost adoptată Hotărârea prin care se modifică Hotărârea de Guvern numărul 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională.
Potrivit noilor modificări aduse articolului 9, alineatul 1, deplasările bilunare și săptămânate, dintre domiciliu și locul de muncă, vor fi decontate doar personalului militar și polițiștilor care locuiesc împreună cu membrii familiei într-o altă localitate.
„h) la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reședință la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință, în limita a 70 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință;
i) la deplasarea săptămânală de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanță cuprinsă între 71 și 300 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului;
j) la deplasarea bilunară de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanță mai mare de 301 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului”, scrie în articolul 9, alineatul 1, al noii Hotărâri.
În această situație, sindicaliștii sunt hotărâți să ia măsuri la Consiliul National de Combatere a Discriminării.
„Din păcate, ne vedem nevoiți să recurgem la metodele legale ce ne sunt puse la dispoziție pentru a remedia ”greșelile” instituite prin acest act normativ care discriminează beneficiarii decontării transportului săptămânal și bilunar”, transmit sindicaliștii prin intermediul unui comunicat de presă.
Cât de afectați sunt polițiștii din Constanța
În sezonul estival, mai exact în lunile iulie și august, forțele de ordine constănțene sunt întărite de polițiști din alte județe, pentru ca acestea să poată face față nivelului de muncă de pe litoral.
Astfel, polițiștii care vor veni să lucreze în Constanța, în perioada menționată, nu își vor putea vizita familia, dacă adresa din buletinul acestora nu corespunde cu cea a membrilor familiei.
„La Constanța, cel puțin în ultimii doi ani, majoritatea polițiștilor veniți din școală sunt din alte județe. Acum, dacă un polițist a divorțat, asta nu înseamnă că nu poate să își vadă copilul. Mai sunt foarte mulți care trăiesc în concubinaj, sunt logodiți, nu poți să le interzici nici lor să se viziteze doar pentru că nu au un act”, a declarat Florin Paraschiv, președintele sindicatului SIDEPOL, filiala Constanța.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei