Polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și cei ai formațiunilor rutiere din județul Constanța, împreună cu polițiști locali, au desfășurat o acțiune, la data de 20 octombrie, în județul Constanța, pe linia prevenirii și combaterii încălcărilor legislației rutiere, în ceea ce îi privește pe pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în urma activităților, la care au participat peste 60 de agenți, au fost aplicate 188 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 39.000 de lei, dintre care 141 pentru traversarea neregulamentară a pietonilor, 29 pentru nerespectarea legislației în ceea ce privește mersul pe bicicletă și 18 pentru nerespectarea regulilor privind utilizarea trotinetelor electrice.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.